Dragostea nu e de vanzare!

Azi e Sf. Valentin. La multi ani atunci celor cu acest nume si alte derivate!

Si aici ma opresc. La diferite popoare - mai nou si la cel roman - azi se sarbatoreste iubirea. Dragut. Ca si cand am avea nevoie de o zi pe an in care sa sarbatorim iubirea. Nu, o sarbatorim in fiecare zi.
14 februarie - si 24 februarie prinde teren - au devenit zile in care cumparam toate inimioarele acelea kitchoase, maimutoii care mai de care mai rozi si mai violenti ochiului si toate felicitarile acelea pline de texte lacrimogene. Asta inseamna 14 februarie. Nu e ca si cum ii spunem persoanei iubite doar azi ca o iubim. Nu, o simtim in fiecare minut al existentei noastre si o spunem ori de cate ori sentimentul respectiv ne umple inima. Nu, 14 februarie a devenit ziua in care restaurantele se umplu pana la refuz de cine romantice, ziua in care vanzarile de flori cresc peste masura, ziua in care devenim aproape obligati sa ne marturisim iubirea.
Azi protestez! Nu pentru ca nu iubesc sau ca nu sunt intr-o relatie, ci pentru faptul ca iubesc in fiecare zi si nu am nevoie sa ma oblige cineva printr-o conventie sociala sa o spun sau sa o arat sau cum sa o fac!

Dragostea nu e de vanzare si nu se masoara in inimioare de plus sau felicitari cu cuvinte pompoase!

S-a fumat doctrina?!?

... Si eu de ce nu am stiut nimic?
Astazi pe minunatul Facebook, un coleg de partid pe care il respect si il apreciez foarte mult, m-a abordat cu o intrebare in aparenta normala: Ce parere am de alianta?. Mi-am exprimat parerea care nu era in concordanta cu parerea domnului si nu acuz asa ceva. Suntem oameni diferiti cu opinii diferite si respect acest lucru. De asemenea, plecata de la 8 dimineata de-acasa, chiar n-aveam chef de o disputa pe teme doctrinare s.a.m.d.

Domnul a continuat. M-a intrebat motivele alegerii mele. Zambind online, i-am spus ca pot sa ii dau o multime de motive pentru care alegerea lui este buna, dar ca motivele mele sunt un picut mai simple: cred in doctrina si in identitate. Mi-a dat intr-adevar o serie de motive pentru care alegerea dumnealui este buna. Le-am inteles, le-am respectat si am sperat din tot sufletul ca si dumnealui sa faca acelasi lucru vizavi de motivele mele. Nu s-a intamplat acest lucru. A inceput sa-mi expuna experienta dumnealui - pe care sunt foarte sigura ca o are, cifre, matematica, sistem electoral.

Eu, recunosc, putin timorata, am adus aminte de doctrina si pentru ce am intrat eu in acest partid. Raspuns: "stanga - dreapta, astea sunt fumate!. Se vorbeste de postdemocratie, de buna guvernare". Mi s-a spus ca pun prea mult suflet si prea putina ratiune.

Din cate mi-aduc eu aminte, marile realizari s-au facut cu sufletul! Si prefer sufletul si coloana vertebrala ratiunii si motivatiilor aritmetice ale bunei guvernari. Poate eu gresesc, poate dumnealui are dreptate, poate invers... dar...

La ce s-au mai gandit conducatorii...

In ultima perioada, o discutie aprinsa a cuprins parlamentarii. PDL-istii, dragii de ei, sub Inaltul Patronaj al Presedintelui, au mai scornit ceva: votul prin corespondenta. Pentru cine? Pentru cei din strainataturi. Adica cum?

Adica asa: Se trimite una bucata plic in care exista inca una bucata plic plus un autocolant plus un buletin de vot. Se ia autocolantul si se lipeste pe buletinul de vot. Se introduce buletinul de vot in plic si se expediaza la Romanica.

Aha... Daca le mai baga si 10 euro in plic, s-au cam asigurat de vreo 2 milioane de voturi din afara. In fine, una dintre probleme este organizarea in sine. Adica daca il avem pe cetateanul X in Oagadugu care primeste plicul dupa doua saptamani si ii mai ia inca doua saptamani sa-l trimita... cat va dura procedura de vot? Lasand la o parte tot spectacolul in sine...

Cea mai mare problema este: Cum le vin ideile astea? Exista cumva vreo intrecere la cele mai proaste legi propuse de PDL?

Sanatatea in ajunul Craciunului

Sub nicio forma sa nu va imbolnaviti in Ajunul Craciunului! Bine, de preferat este sa nu va imbolnaviti, dar daca o faceti, sa nu fie in Ajunul Craciunului!
Din pacate pentru mine, fiul meu a fost racit. Si-a luat tratamentul si m-am trezit pe 24 decembrie la orele 15:00 ca avea febra 41! Am aruncat cateva hainute pe el si am zburat la spital la urgente. Asta se intampla undeva intr-un micut oras din Moldova. La urgente, niciun pediatru. Doar o tanti doctor de garda. Care ridica din umeri nestiind ce sa-i faca bietului copil. Am cerut eu sa-i puna un supozitor cu paracetamol si algocalmin. Ea... ridica din umeri.

- Ce sa facem, doamna? E Ajunul Craciunului... Nu mai e niciun medic la pediatrie, nicio asistenta!
- Ma scuzati ca nu ne-am pogramat boala, i-am replicat.

Vazand ca nu mi se acorda niciun ajutor, am solicitat o salvare sa plec cu copilul la Focsani. Consternare. Salvare? In Ajunul Craciunului?! Dupa ce i-am explicat consecintele febrei 41 la copii, convulsii si alte alea, am reusit sa fac rost de o salvare si am ajuns la Focsani la Spitalul Judetean. Acolo, am gasit un pediatru. Diagnostic: faringo-amigdalita. Tratament: multe antibiotice, alte chestii antialergice (copilul avand 1 an si 7 luni), branula, etc. Pe care le-am cumparat... pe toate! Spitalul nu avea nici macar leucoplast!!! Am cumparat inclusiv serul fiziologic!

In fine, Rares e bine acum! Asta e cel mai important.

Si... Craciunul vostru cum a fost?

Impresii... de sarbatori!

Vine Craciunul!
Nu pot sa ma bucur. Parca e din ce in ce mai rau in fiecare an. Da, e o sarbatoare in care trebuie sa te bucuri, dar... Poti oare sa te bucuri cand te zbati sa pui ceva pe masa, sa le iei ceva din ce in ce mai simbolic celor dragi?
Impresiile din acest an sunt:

1. Ninsoarea
Din nou, ne-a luat pe nepregatite. Din nou, ambuteiaje in Bucuresti si toata tara. Oficialitati care se lupta cu nametii. Masini blocate. Frig. Nimic mai mult de spus.

2. Iedutul
Ieri in taxi. Seara. Am plecat de la birou si ma indreptam spre partid. Prinsa in trafic, urmaream jocul fulgilor pe strazi. Ceva ireal si de poveste. Si ca sa fie totul de poveste... poate a fost doar imaginatia mea, dar am vazut pe undeva pe la Trafic Greu o fetita alergand cu un ied in brate. Poate in unele case povestile devin realitate. A fost ceva magic, magia Craciunului. Inconjurata de luminile orasului, de fulgi de nea jucausi, o fetita isi implinea un vis.

3. Ajutoarele
M-am intalnit cu cativa colegi de partid sa inauguram noul sediu din Militari. La un moment dat, intra in casa un tanar pe la 27-28 de ani. Si tot ce m-a frapat au fost ochii. Cata durere, cata suferinta, cata rusine... Cu tremur in glas, ne-a intrebat daca oferim si ajutoare. Am resimtit in acel moment o durere ca si cum cineva mi-ar fi bagat un fier inrosit in stomac. Da, l-am ajutat. Si mi-am adus aminte ca il cunosc. Am locuit intr-o perioada in zona respectiva si stiu ca el si sotia lui au un copil foarte bolnav. L-am mai ajutat in cateva dati, asa cum l-am ajutat si aseara. Dar durerea din ochii lui... n-o s-o uit prea usor. Nu pot sa nu ma gandesc la cati oameni sunt in aceasta situatie. Asta nu mai e magia Craciunului, ci magia Guvernului.

Urarea de "Sarbatori fericite!" a ajuns sa fie ca un pumn in plina fata! Nu pot sa nu ma gandesc in cate case un cozonac fierbinte este un lux. In cate case bradul a devenit ceva optional si ne multumim cu o crenguta? In cate case abia reusim sa punem ceva pe masa? In cate case ne gandim cum sa-i facem fericiti pe cei dragi? In cate case, Craciunul este doar durere?

8 noiembrie 1945

8 noiembrie 1945, manifestaţie anticomunistă a tineretului PNŢ şi PNL, în Piaţa Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I.

In 1945, de 8 Noiembrie – ziua Regelui Mihai, elevii, studenţii şi tinerii partidelor democratice – PNŢ şi PNL – s-au adunat deopotrivă în Piaţa Palatului Regal pentru a demonstra sprijinul pentru tânărul Rege, care intrase în Greva regală, refuzând să semneze decretele-legi ale Guvernului Petru Groza, controlat de sovietici.

Manifestaţia de la 8 Noiembrie 1945 marchează începutul rezistenţei anticomuniste a poporului român. Guvernul Groza a trimis atunci camioane cu muncitori pentru o contra-manifestaţie. Au rezultat grave incidente, soldate cu morţi, răniţi, sute de arestaţi şi cu incendierea câtorva camioane (sună cunoscut?). După miting (în cursul căruia a apărut în balcon, împreună cu regina Elena, pentru a primi ovaţiile mulţimii), Regele Mihai a fost ”sfătuit” să plece la Sinaia, “pentru a se evita alte incidente”. În arhivele Siguranţei, preluate de Securitatea comunistă, Dosarul “Afacerea 8 noiembrie” (nr. 44608) are 68 de pagini de opis, mii de file şi menţionează 413 arestaţi. Printre cei reţinuţi de poliţie s-a numărat şi Corneliu Coposu, alături de lideri marcanţi ai tineretului PNL şi PNŢ.

Preluare de la Radu Munteanu

Lumea in care traim!

Astazi am purtat o discutie foarte interesanta vizavi de cazul iranienei condamnate la moarte pentru adulter.
Stiam de ceva timp legile inumane catre care se supun femeile musulmane, dar nu credeam ca inca se mai practica bataia cu pietre sau chiar condamnarea la moarte. Este ceva inimaginabil pentru noi.

Cu toate astea, primul meu gand a fost: "Cel putin a iubit...". Sunt sigura ca aceasta femeie a ales sa treaca prin asa ceva din cauza unei iubiri imense. Sau cel putin asa imi place sa cred. Fiind constienta de riscul pe care si-l asuma, femeia a comis adulter, o actiune considerata certa condamnare la moarte. Ai alege moartea doar daca ai iubi cu adevarat. Stiu ca ar muri impacata. Iubirea este, din punctul meu de vedere, sentimentul suprem!
Mi-am adus aminte in acest timp de unul dintre filmele mele preferate, The Bucket List, cu Morgan Freeman si Jack Nicholson...Exista un moment in acest film cand cei doi stau cocotati in varful lumii, pe piramide si Morgan ii povesteste celuilalt ca egiptenii aveau o credinta. In momentul in care mori, sufletului i se pun doua intrebari la Portile Raiului:
1. Ai iubit?
2. Ai fost iubit?

Da, iubirea te face sa treci peste toate...Si da, sustin demersurile organizatiilor care lupta pentru drepturile omului pentru a atrage atentia asupra cazului lui Ashtiani, precum si eliberarea ei...Intr-o lume civilizata, iubirea nu poate fi condamnata!

Inchei cu o fragment din Nietzsche care imi umbla prin ganduri de ceva vreme:

What if a demon were to creep after you one day or night, in your loneliest loneness, and say: "This life which you live and have lived, must be lived again by you, and innumerable times more. And there will be nothing new in it, but every pain and every joy and every thought and every sigh— everything unspeakably small and great in your life—must come again to you, and in the same sequence and series." Would you not throw your self down and curse the demon who spoke to you thus? Or have you once experienced a tremendous moment, in which you would answer him: "Thou art a god, and never have I heard anything more divine!"

Freedom for Ashtiani and freedom for love!